Contact

 Bomboanele Bucuria merg mai departe
   de Alina BADALAN TURCITU

„Lamaita mi-a ramas cea mai draga bomboana. Eram copii, sapte frati, stateam in satul Frumusica. Mama ne cumparase o cutie de bomboane de la Bucuria si o ascunsese de noi sus, pe soba, sa ne-o dea de Paste. Dar noi am dibuit-o, saream pe pat ca sa ajungem pana sus, la bomboane. Manca fiecare pe furis, azi una, maine alta, pana cand, de Paste, a mai ramas o singura Lamaita. Am furat-o chiar eu. Ce mai chelfaneala ne-a tras atunci mama!”, ne povesteste Victor Patras.

Culmea, acum lucreaza la Bucuria si a ajuns chiar seful sectiei unde se fac Lamaitele. E aproape bunic, dar tot ar manca in fiecare zi ceva dulce.
in Basarabia, fabrica Bucuria de la Chisinau este ca un brand de tara. S-a infiintat in ‘46 si pana acum nimic n-a reusit sa o doboare, nici crizele, nici saracia, nici comunismul. Este societate pe actiuni, iar majoritar este un investitor rus. in fiecare zi, la magazinele Bucuria este o intreaga isterie. Cozi lungi, cum se faceau pe vremuri la alimentara: vin turisti de toate natiile, sa ia acasa, la pachet, ciocolate si caramele, basca moldoveni bunici care, de 62 de ani, se tot indoapa cu „bucurii”. Ingredientele dulciurilor nu sunt secrete. Cu toate astea, nimeni nu-si explica de ce bomboanele astea au batut deja multe alte dulciuri occidentale, mai frumos ambalate si mai scumpe.

Pe forumurile din Romania, despre Bucuria se vorbeste cam asa: „Nu stiu ce au bomboanele alea, dar, daca mananci o singura data, nu le mai poti uita”. in ‘94, fabrica a primit Trofeul Centrului European de Cercetari din Bruxelles, plus ca mai are o gramada de alte premii: Medalia de Aur in Rusia, insigne de aur si 9 premii la Expozitia Internationala de Dulciuri de la Kiev. Se mai spune ca Stalin ar fi comandat aici un tort, iar Brejnev nu s-a putut abtine nici el sa guste cate ceva.

Torturi facute cu tehnici de Ikebana

 Din cele 300 de specialitati fabricate aici, bomboanele Forastero sunt considerate de lux. Se fabrica manual, ca operele de arta, in cantitati mici (cate 5 kile pe zi), ca acasa, in bucatarie, cu polonic din lemn si oale mici, atat cat sa faci o ciorba in ele. Iar crema se picura incet, din varful degetelor – poate sa fie din nuca verde, din zmeura naturala, deshidratata sau din frunze de trandafir proaspat. Reteta trebuie ca e secreta, din moment ce conducerea fabricii nu ne permite sa intram in ateliere. Maria, bombonier de multi de ani, ne povesteste: „Avem niste forme de metal in care turnam ciocolata, la 31 de grade. Apoi se face crema, in oala – eu fac cam trei kilograme de crema pe zi.

 Totul trebuie sa fie foarte proaspat, altfel nu iese bun. Azi se fac bomboanele, azi se ambaleaza, azi pleaca din fabrica. Pe langa Forastero trebuie sa stai tot timpul in picioare, ca pe langa niste copii. Maria este rusoaica get-beget, cuvintele romanesti le intelege, dar nu le poate articula. Oricum, in sectie se vorbeste mai mult ruseste.

 Cofetareasa Larisa, creatoarea de torturi unicat, tocmai a implinit jumate de secol de Bucuria. Si ea este tot rusoaica si nu rupe deloc romaneste. Torturile ei parca sunt vii – sculpteaza in ciocolata si in creme chipuri de oameni, crengute de maces, pomi infloriti, covoare de frunze galbene, floarea-soarelui. Este vopsita blond, iar pe sub halatul alb poarta bluza roz, de adolescenta. „Mananc in fiecare zi dulciuri, si tot nu ma satur. Nu mi se face rau niciodata. Am studiat Ikebana si acum aranjez torturile dupa regulile ei”, ne spune. La un tort mai complicat mestereste cateva zile.

Bomboane pentru cosmonauti si inalti demnitari

 Dulciurile sunt botezate moldoveneste: Visinele, Racusori, Fulgusor, Licurici, Cheita de aur, Nouras, Izvoras,  Do-re-mi, Ciobanas, Bucurel, Veverita, Ursulet, Spicusor, Iepuras, Telefon mobil, Succes, Aricei, Veverel etc. Dealtfel, asa s-a si infiintat fabrica, prin unirea a doua cofetarii. Una apartinea lui Sava Garaguli, cetatean roman de nationalitate rusa. Dora Goldstein, angajata la Garaguli, povesteste intr-un volum despre istoria fabricii: „Lucram numai iarna, munca era sezoniera, ciocolata o asezam afara, in forme speciale pe zapada. Ca sa nu fure, vinerea, Garaguli le daruia muncitorilor pachete mari de bomboane si bani in plic. Toata munca era manuala, iar femeile in varsta inveleau bomboanele”. O alta cofetareasa, Maria Mitrova, isi aminteste: „La dropsuri, puneam intr-un cazan mare toata masa de caramela, care se fierbea pe o plita taraneasca, in care faceam focul cu carbuni”.

 Asa-zisa caramela clocotea la lumina lampilor cu gaz, intr-o cladire fosta garnizoana militara. „Am venit la fabrica  in ‘52, aveam cincisprezece ani. Odata, ne-au adus in sectie un mixer, era destul de complicat pentru noi, nu stiam sa lucram cu el. il lasam si lucram tot manual, turnam bomboanele cu palnia, cate 25 de kilograme pe zi. Atunci, se vindeau bomboanele Kievskaia pomadka, Miska Kosolapai, Miska na severe”. Dora Goldstein a lucrat chiar in sectia unde, spune ea in acelasi volum, „se faceau bomboane pentru demnitarii de rang inalt si pentru cosmonauti”. A fost prima lucratoare care a primit distinctia „Mester – maini de aur”.

 Dumitru si-a petrecut toata viata la Bucuria. „Nu era importanta nationalitatea, ci omenia. Ne ajutam, iar la onomastici cantam, dansam, ne botezam copiii unii altora, evreu la moldovean, moldovean la bulgar si tot asa (...). Era anul ‘46, dupa razboi, cand lumina electrica se dadea doar cateva ore. Sambata faceam ordine si varuiam sectiile. Odata, un flacau s-a imbrobodit si varuia in rand cu fetele. Apoi au inceput sa se joace, baiatul a luat caldarea, ca sa se razbune pe fetele care-l zadareau si rezultatul a fost ca... toata caldarea a fost turnata pe director”. Eugenia Chiriac a fost inspector, in ‘88. „Erau 3.500 de angajati si lucrau in trei ture. Lucrul clocotea, in adevaratul sens al cuvantului. Produsele erau luate direct de pe banda rulanta si transportate cu camioanele la gara. Acolo plecau in vagoane direct in fostele regiuni URSS: Orenburg, Saratov, Krasnodar, Omsk, Tomsk, Soci, Mineralinaie-Vodi, Mahacikala. in Moldova ramanea doar o mica parte, iar noi simteam acest deficit de bomboane”, zice ea.

 Acum, Bucuria  exporta lunar sute de tone de dulciuri. Marfa merge in SUA, Canada, tarile Baltice, Germania, Grecia, Romania, Israel, Cehia, Bulgaria, Bosnia, Ucraina, Iordania si Estonia. O parte din materia prima vine tot de afara – grasimile sosesc din Danemarca, iar piureurile din fructe si laptele condensat, din Bielorusia.